Exclusiv pentru ”Top 100 Manageri”! Dan Dodiță, Spectral: ”În plină pandemie, Spectral a mizat pe extindere”

Publicat de Spectral 15.05.2021 0 Comentarii

Exclusiv pentru ”Top 100 Manageri”! Dan Dodiță, Spectral: ”În plină pandemie, Spectral a mizat pe extindere”

 

 

Dan Dodiță este directorul de vânzări al Spectral, una dintre cele mai dinamice companii de mobile de serie din peisajul business-ului de la noi. În plină pandemie, Spectral a mizat pe extindere, o mișcare ce pare să îi garanteze succesul pe termen mediu și lung.

 

”După 7 magazine proprii deschise în mai multe oraşe din România începând cu anul 2010, timp în care am perfecţionat fluxurile operaţionale şi pe cele de marketing, în 2018 am finalizat conceptul de franciză, iar în 2019 deja aveam deschise 2 magazine Spectral Mobila în sistem de franciză în Piteşti şi Calafat”, a declarat, în eclusivitate pentru Capital, Dan Dodiță.

 

”În 2020, au urmat alte 3 deschideri în plină pandemie, iar în 2021 am avut deja o primă inaugurare pe 30 martie, în Mangalia. Avem programate până la finalul lunii aprilie alte 2 deschideri în Săcele şi Bacău, iar pentru tot anul 2021 ne dorim cel puţin 4 noi magazine Spectral Mobila în sistem de franciză”, mai precizează directoru de vânzări al Spectral.

 

Anul trecut, când pandemia și-a făcut de cap, afacerile au avut de suferit la greu, dar Dodiță ne prezintă un aspect ce nu poate  fi trecut cu vederea:

 

”Cele mai mari probleme cu care ne-am confruntat şi încă o facem în contextul pandemiei sunt cele generate de o parte dintre proprietarii centrelor comerciale care au facturat şi solicitat valoarea chiriei şi a cheltuielilor de administrare la valoarea dinaintea pandemiei. Astfel, păstrând acelaşi nivel al încasărilor, dar cu cheltuieli reduse datorită inactivităţii centrelor, anul 2020 s-a transformat într-un an mai profitabil decât de obicei pentru unele centre comerciale”.

 

Altfel spus, unii au avut de profitat și guvernul nu s-a gândit să reglementeze la acest aspect. Pentru unii, pandemia a fost absurd de profitabilă.

 

”O problemă de care ne lovim constant este interpretarea diferită a legislaţiei de inspectorii din teritoriu ai diferitelor instituţii ale statului. Ce într-un loc este considerat a fi în regulă, în alt judeţ este greşit”.

 

Dan Dodiță, director de vânzări Spectral

 

Sursa: Revista Capital

Lasa comentariu